duminică, 25 noiembrie 2007

TROFEUL CARPATI

Ca vîlcean mă simt extraordinar când văd naţionala României formată din campioanele Oltchimului. Este onorant faptul că la fiecare meci al echipei vîlcene parcă vizionezi echipa naţională, dar şi mai mult mă bucură faptul că domnul profesor Tadici este echilibrat şi promovează jucătoare precum Neagu de la Braşov, rivala de moarte din campionat, precum si pe Bîrsan de la Jolidon Cluj. Folosindu-se de Brădeanu şi Bese în centru şi aplicând morişca cu Nechita, Meiroşu, Luca şi Maier, având pivot pe Gâlcă (Stanca), echipa noastră a surclasat naţionala Croaţiei, cei drept o surpriză neplăcută deoarece a venit cu echipa a doua, impunându-se în final cu 35 – 24 (20 – 13), printr-un joc spectaculos şi o apărare agresivă. Aşteptăm relaxaţi meciul de azi cu Spania şi sperăm într-o victorie de moral la tofeul Carpaţi pentru a ataca Campionatul Mondial din Franţa cu optimism şi încredere. Hai România, sau cum strigă Brigada Zăvoi: Româniaaaaaaa – Oltchim!

vineri, 23 noiembrie 2007

SCURT CIRCUIT PENTRU MONDIALE

Cu durere in suflet Valentina Ardean Elisei a parasit cantonamentul nationalei, urmând sa lipseasca de la Trofeul Carpati si de la Campionatul Mondial din Franta. Eforturile de recuperare ale Valentinei Ardean pâna la debutul Campionatului Mondial, din 2 decembrie, au fost în zadar.

Fractura de stres îi da în continuare batai de cap jucatoarei, astfel ca selectionerul Tadici a decis miercuri dupa-amiaza sa o trimita acasa, la Deva. Extrema stânga nu va juca, asadar, la Trofeul Carpati, care debuteaza azi, si va rata si turneul final din Hexagon. “Ardean nu merge la Mondiale. Am spus ca cine nu e la potential 85% nu face deplasarea în Franta. Nu poate juca si a fost o hotarâre clara. A plâns, dar asta e situatia. Fiecare jucatoare are acelasi statut, fie ca se numeste Hutupan, Balint, Gogârla sau cine vreti voi”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Cu durere în suflet, Valentina Ardean a precizat ieri ca cel mai bine ar fi sa-si imobilizeze piciorul în ghips pentru a se reface cât mai curând si sa evite, totodata, o accidentare si mai grava. “Imi pare foarte rau ca nu pot sa merg la Campionatul Mondial. Nu pot sa joc, întrucât ma doare piciorul. Decât sa fac deplasarea si sa nu pot ajuta nationala, mai bine merge o alta jucatoare apta, care poate face mai multe lucruri utile”, a sustinut, pentru ProSport, Valentina Ardean. Jucatoarea Oltchimului nu-si va putea apara titlul de cea mai buna extrema stânga din lume cucerit la St. Petersburg în 2005. “Nu eram interesata de acest lucru, ci sa luam medalia. Le vad pe fete victorioase, am încredere deplina în ele”, a mai spus Alice. Altfel, presedintele FRH, Cristian Gatu, declara zilele trecute ca Ardean va face parte din delegatia României, chiar daca nu va putea juca.

miercuri, 21 noiembrie 2007

OLTCHIM IN LIGA CAMPIONILOR

Oltchim Rm. Vâlcea este prima echipa din sportul cu mingea mica de la noi care trece de grupele prestigioasei competitii continentale.

Cum Viborg a facut egal (31-31) la Buducnost, vâlcencele au nevoie de o victorie în ultimele doua deplasari pentru a câstiga grupa. Pentru calificare, fetele lui Tadici vor încasa 150.000 RON si de la primarie.

Victorioasa (34-28) în fata lui Ferencvaros, Oltchim si-a asigurat matematic prezenta în faza urmatoare a Ligii Campionilor, ceea ce reprezinta o premiera pentru echipele din sportul cu mingea mica de la noi (în actualul format al competitiei). Fetele lui Gheorghe Tadici mai au nevoie doar de un succes în ultimele doua meciuri, deplasarile la Viborg (2 ianuarie) si Buducnost (11 ianuarie). Si asta pentru ca cele doua echipe au remizat (31-31) vineri, clasamentul la zi al Grupei D prezentându-se astfel: 1. Oltchim 8 puncte, 2. Viborg 5p, 3. Buducnost 3p, 4. Ferencvaros 0p.

Cele doua grupe principale vor fi alcatuite prin tragere la sorti, în fiecare serie urmând a fi repartizate doua câstigatoare ale seriilor din prima faza si tot atâtea formatii clasate pe locul 2, cu conditia ca ele sa nu se mai fi întâlnit în aceasta toamna (Oltchim, de pilda, nu mai poate juca cu Viborg).

Sefii clubului vâlcean au anuntat ca vor rasplati calificarea. “Prima maxima este de 4.000 lei de jucatoare, însa aceasta o vor primi doar patru-cinci componente, care au evoluat mai mult. Inca nu am stabilit coeficientul. O voi face la final. In plus, vreau sa câstigam grupa”, a spus antrenorul Gheorghe Tadici. Pe de alta parte, edilul orasului Rm. Vâlcea, Mircia Gutau, a anuntat ca primaria va oferi echipei 150.000 de lei, care provin din taxa pentru cultura si sport. “Banii îi vom da antrenorului Tadici, care va decide cum îi va împarti handbalistelor”, a precizat primarul. In acest an, municipalitatea a mai premiat Oltchimul pentru câstigarea Cupei Cupelor.

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

DE NEOPRIT

Campioana României, Oltchim Rîmnicu Vîlcea, a obţinut aseară a patra victorie consecutivă în grupa D, obţinînd matematic calificarea în următoarea fază a Ligii Campionilor. Echipa noastră a fost iar cea mai bună, la final înregistrându-se o diferenţă de şase goluri avantaj pentru echipa lui Gheorghe Tadici. Pare rezonabil pentru adversarele maghiare, însă acestea au fost în permanenţă conduse, diferenţa ajungînd la un maximum de 11 lungimi pentru prima dată în minutul 40. Meiroşu, Luca, Beşe, Nechita şi celelalte jucătoare vîlcene le-au luat tare pe elevele lui Gyula Zsiga, tăindu-le respiraţia din primele minute. S-a făcut rapid 4-0 şi din acel moment parcă soarta partidei fusese deja scrisă. Unguroaicele s-au întrecut în erori, marcate puternic de emoţie. Emoţia lipsei de soluţii, a blocajului pshic în faţa unei formaţii care loveşte letal ori de cîte ori are ocazia.

La pauză, Oltchim avea un avantaj liniştitor de 9 goluri, promisiune pentru o victorie tihnită la capătul celor 60 de minute de joc. În repriza a doua, antrenorul Tadici a schimbat garda, introducînd pe teren alte şi alte jucătoare. Acestea au urmat firul ascendent al jocului, nelăsîndu-le pe adversare să izbutească nimic remarcabil. De la maghiare, cele mai eficiente au fost extrema Kovacsicz şi tînărul inter de doar 17 ani Zacsikova. De partea cealaltă, cele mai multe goluri au fost înscrise de Adina Meiroşu, Adriana Nechita-Olteanu şi Ramona Maier.

Echipa ungară a fost însoţită de 80 de susţinători, din Covasna şi Harghita, care la prezentarea jucătoarelor Oltchimului s-au întors cu spatele. Ei au afişat un banner pe care scria în italiană "Gabriela, odihneşte-te în pace" şi au strigat din prima clipă "Ţiganii!". Galeria vîlceană a răspuns cu înscrisul "Umilinţa continuă". Uimirea mea e că Ungaria e in U.E. de mult timp, dar educaţia şi fair play-ul le lipseşte cu desăvârşire.

OLTCHIM 34 (18)

Meiroşu 9, Nechita-Olteanu 7, Maier 7, Gîlcă-Stanca 4, Luca 2, Manea 2, Lecuşanu 2, Beşe 1

FTK BUDAPESTA 28 (9)

Kovacsicz 8, Zacsikova 6, P. Szamoransky 3, H. Nemeth 2, Uhrakova 2, Szucsanski 2, Kocsis 2, Juhasz 1, Ilyes 1, A. Szamoransky 1

vineri, 16 noiembrie 2007

VALENTINA ELISEI

Gheorghe Tadici vrea s-o ia pe Valentina Elisei la Campionatul Mondial în afara lotului, dar extrema ar putea să joace în fazele superioare. Valentina Elisei Ardean va merge în Franţa! Cea mai bună extremă stînga din lume, accidentată la piciorul stîng, a fost văzută luni de o comisie de medici condusă de doctorii Antonescu şi Pompiliu Popescu. Acesta din urmă i-a prescris un tratament pe bază de injecţii şi Elisei ar putea reveni pe teren într-o săptămînă. "I s-a recomandat o pauză parţială de o săptămînă, după care poate intra în program. I-am propus domnului preşedinte Cristian Gaţu ca ea să facă oricum parte din lotul pentru Mondiale, ca a 17-a jucătoare. Dacă se va reface, ar putea juca din a doua fază a grupelor", a declarat antrenorul Gheorghe Tadici.

Verdictul final în cazul jucătoarei se va da marţea viitoare, cînd va fi examinată pentru ultima dată de medici. "Nu vreau să o las acasă dacă va fi să intre chiar şi un singur meci. Ne va ajuta, e o jucătoare de bază", a subliniat Tadici.

Elisei va face parte şi din lotul României la Trofeul Caraţi, care va avea loc la Cluj între 23 şi 25 noiembrie. Aseară, la Rm. Vîlcea, Tadici şi secundul Muşi au condus primul antrenament. "Începe cea mai importantă perioadă. Pînă după trofeul Carpaţi vom face selecţia la echipă. Din 20 de jucătoare vor rămîne 16. Va fi greu, dar sperăm să facem alegerile cele mai bune", a încheiat Tadici.

miercuri, 14 noiembrie 2007

SCHUMACHER CEL MAI RAPID

Michael Schumacher a fost cel mai rapid pilot in cadrul testelor oficiale efectruate de echipe din Campionatul Mondial de Formula 1, pe circuitul Catalunyeu, de la Montmelor, informeaza site-ul Eurosport. Schumacher care a decis sa se retraga din activitatea competitionala in 2006, a obtinut cel mai bun timp, un minut, 21 de secunde, 922 de sutimi. Acesta a efectuat doar 64 de tururi la volanul unui monopost Ferrari. La teste nu au participat Lewis Hamilton, Fernando Alonso si nici campionul en-titre Kimi Raikkonen.



marți, 13 noiembrie 2007

SAN ANTONIO SPURS


San Antonio Spurs, campioana NBA, a reuşit miercuri seara a patra victorie din primele cinci meciuri jucate în noul sezon, 88-78 cu Miami Heat.

Eroii celor din Spurs au fost Manu Ginobili, 25 de puncte, şapte recuperări şi şapte pase decisive, şi Tony Parker, 23 de puncte şi opt pase decisive, în timp ce de la învinşi, Shaq O'Neal şi-a trecut în cont 17 puncte şi trei recuperări.

Philadelphia 76ers a reuşit scorul zilei, 94-63 cu Charlotte Bobcats, după un meci în care Andre Iguodala a reuşit 19 puncte, şapte recuperări şi patru pase decisive, iar Bobcats nu au marcat mai mult de 18 puncte într-un sfert.

Una dintre favoritele noului sezon, Boston Celtics, a obţinut a treia victorie consecutivă, 119-93 cu o altă echipă puternică, Denver Nuggets, după un meci în care Kevin Garnett şi Ray Allen au câştigat duelul cu Allan Iverson şi Carmelo Anthony. Garnett şi Allen au reuşit împreună 45 de puncte, 16 recuperări şi 13 pase decisive, iar Iverson şi Anthony au reuşit 33 de puncte, două recuperări şi 10 pase decisive.

Într-una dintre cele mai echilibrate partide ale serii, Portland Trail Blazers a trecut cu 93-90 de New Orleans Hornets, în ciuda celor 34 de puncte marcate şi 18 recuperări reuşite de David West.

În celelalte meciuri de miercuri seara, Orlando Magic s-a impus cu 105-96 la Toronto Raptors, Atlanta Hawks a trecut cu 105-96 de Phoenix Suns, Los Angeles Clippers s-a impus cu 104-89 la Indiana Pacers, Memphis Grizzlies s-a impus cu 105-98 la Seattle Supersonics, iar Utah Jazz a trecut cu 103-101 de Cleveland Cavaliers.

duminică, 11 noiembrie 2007

TADICI profesoru'


Dupa iuresul cu Buducnost Podgorica (35-22), sponsorul Oltchimului, Constantin Roibu, nu crede într-o schimbare, din vara, la nivelul bancii tehnice.

Sponsorul principal al vâlcencelor, Constantin Roibu, s-a exprimat în favoarea prelungirii angajamentului cu Gheorghe Tadici, care ar expira la sfârsit de sezon.

Sunt toate sansele ca masinaria de rezultate pusa în miscare la Rm. Vâlcea sa functioneze pe termen lung. Intr-o umbra a incertitudinii ulterior meciului cu Ferencvaros, situatia antrenorului Gheorghe Tadici s-a vrut clarificata dupa succesul zdrobitor, 35-22, cu Buducnost Podgorica. Daca la Budapesta tehnicianul campioanei a lansat varianta unei despartiri din vara, acum a mutat microfonul catre finantatorul Constantin Roibu. Iar acesta din urma, chiar fara a fi categoric, s-a exprimat în favoarea ideii de continuitate. "Sa ajungem pâna în vara! Nu stiu daca are motive sa plece. Fetele merg bine. Este îmbucurator faptul ca toate jucatoarele evolueaza la un nivel ridicat. Avem o echipa omogena, iar rezultatele se vad. Nu stiu de ce n-am prelungi contractul. Sa vina de la Mondiale, sa câstige Liga Campionilor si vedem!", a spus Roibu.

Cu un picior si jumatate dincolo de grupele Ligii, Tadici evita deocamdata sa se gândeasca la marele trofeu: "Ne dorim sa depasim si etapa urmatoare, sa fim în semifinale. Apoi mai vorbim". Preocuparea tehnicianului se leaga de starea fizica a vâlcencelor, în conditiile calendarului aglomerat, cu meciuri în campionat, în Liga Campionilor si la echipa nationala. "Cel mai important e ca jucatoarele sa fie sanatoase, sa reziste pe cele trei planuri", a subliniat Tadici.

joi, 8 noiembrie 2007

GABRIELA SZABO INVESTESTE


Fosta campioană olimpică şi mondială la 5.000 metri, Gabriela Szabo, este atrasă de jocul la bursă. Din 2004 şi pînă acum, investiţia marii sportive pe bursa bucureşteană i-a adus randamente de 600-700 %. "Am început să joc la Bursa din Bucureşti din 2004. Dacă la început eram un jucător mai degrabă calm, prudent, pentru că voiam să am siguranţa banilor investiţi, acum am devenit un jucător mai agresiv, mai sigur de sine. Au fost perioade cînd în jumătate de an am cîştigat şi de trei ori suma investită", a declarat Gabi Szabo. Actualul vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism nu a cîştigat mereu. Înainte de 2004 a jucat pentru o perioadă scurtă şi la bursa din New York, unde a pierdut. "Am ales să investesc pe Bursa din Bucureşti pentru că a fost o oportunitate. Dacă în străinătate au profit de 7 % anual, la noi au fost şi de 100%", a explicat fosta alergătoare.

În ultima perioadă, domeniile preferate de investiţie pentru Szabo au fost SIF-urile, dar şi acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa şi Mecanica Ceahlăul. Ea lucrează cu o casă de brokeraj, care ia în general deciziile de investiţie, dar nu fără a o informa în prealabil.

duminică, 4 noiembrie 2007

CAMPIONII


Steliana Nistor si Flavius Koczi au format echipa la “Swiss Cup”, competitie ce a avut loc la Zurich si au castigat fara drept de apel concursul, la care au participat alte zece perechi. Intrecerea a avut doua etape, in calificari, fiecare concurent a evoluat la trei aparate, iar perechile care au obtinut primele patru punctaje au intrat in finala. Aici sportivii au evoluat la unul dintre aparatele favorite.Steliana Nistor si Flavius Koczi au evoluat in faza de inceput la sarituri, paralele, barna, respectiv cal cu manere,sarituri si sol, cei doi reusind sa intre in finala cu cel mai bun punctaj. In ultimul act, romanii nu au avut adversar, au evoluat sigur la paralele (Nistor) si la sarituri (Koczi) trecandu-si in palmares victoria. La editia trecuta Romania a ocupat locul secund prin echipa Steliana Nistor/Marian Dragulescu

marți, 30 octombrie 2007

LIGA CAMPIONILOR

Prin bataia administrata lui Viborg (scor 33-30), la debutul în grupele Ligii Campionilor, Oltchim se anunta o candidata serioasa la câstigarea trofeului. Vâlcea a demonstrat înca o data ca formeaza o echipa în adevaratul sens al cuvântului, de care Europa trebuie sa tina cont. Succesul de duminica obtinut în fata formatiei daneze, creditata cu prima sansa la câstigarea Ligii Campionilor, a fost obtinut “cu sufletul, cu inima. Din fericire, avem o alta mentalitate. Fetele joaca 60 de minute, nu cedeaza nicio clipa, chiar daca mai trec si prin clipe dificile”, a precizat Gheorghe Tadici, antrenorul echipei Oltchim. Daca a mai existat vreun dubiu, acesta a fost spulberat cu Viborg, iar gruparea din Zavoi are capacitatea de a merge pâna la capat în cea mai tare competitie europeana la nivel de cluburi.

luni, 22 octombrie 2007

TENNIS SI PLETE ETERNE


Ilie Năstase a fost nonconformistul tenisului, adoratul tribunelor, spaima adversarilor. Această imagine, realizată în anii '80, îl arată pozînd cu rachetele de lemn şi celebrele plete, zîmbind spre aparatul foto ca pentru coperta unei reviste celebre. În acea perioadă încă era un "greu" al sportului alb, dorit de orice organizator de turneu pe tabloul său. Cîştigător a două concursuri de Mare Şlem, fost lider mondial, Năstase a împlinit 61 de ani. El este acum preşedintele Federaţiei Române de Tenis. Şi încă poartă plete.

sâmbătă, 20 octombrie 2007

REBELUL


Pletele erau de-abia în fază timidă. În postura de cavaler îngenuncheat în canoea medaliilor de aur, Ivan Patzaichin a pozat aici, imediat după Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972. Ivan priveşte neîncrezător spre obiectiv. La Olimpiadă păţise episodul cu pagaia în calificări. Ajutorul său de nădejde se rupsese şi Patzaichin a fost pe punctul de a rata finala. I s-a acordat dreptul de a merge în recalificări. S-a întors acasă cu aurul olimpic. Astăzi, Ivan Patzaichin are 58 de ani şi este antrenor al lotului olimpic de kaiac-canoe.

sâmbătă, 13 octombrie 2007

ULTIMA COMPETIŢIE

Sala Polivalentă, iulie 1981, Universiada de la Bucureşti. Nadia Comăneci şi celebra ei cumpănă la bîrnă. Era ultima dată cînd spectatorii români o vedeau într-un concurs pe Zeiţa din Carpaţi, cea mai mare gimnastă din toate timpurile. Un adio fastuos, cu cinci medalii de aur pentru cea care a schimbat istoria sportului. Acum, Nadia are 45 de ani, e căsătorită de un deceniu cu fostul campion american Bart Conner, cei doi avînd un băieţel de un an, Dylan Paul.

joi, 11 octombrie 2007

EA E PRIMA


Elena Leuştean a intrat în istoria gimnasticii prin faptul că a devenit, în 1956, la Melbourne, cea dintîi româncă medaliată la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Atunci, la competiţia de la Antipozi, Leuştean cucerea bronzul la sol şi deschidea şirul ameţitor al medaliatelor "tricolore". În prezent, gimnasta din Australia are 72 de ani şi este pensionară.

miercuri, 10 octombrie 2007

ALONSO AUDIAT

Dublul campion mondial de automobilism-Formula 1, spaniolul Fernando Alonso, acum la McLaren-Mercedes, a fost audiat marţi de un magistrat al parchetului din oraşul italian Modena, în cadrul afacerii de spionaj în care ţinta a fost Ferrrari, a transmis agenţia Ansa.

Pilotul a fost ascultat timp de 2 ore şi jumătate de procurorul Giuseppe Tibis, la parchetul din Modena, nordul Italiei, care a deschis o anchetă privind această afacere, oraşul fiind aproape de sediul Ferrari de la Maranello. Alonso a fost audiat ca 'persoană informată în legătură cu faptele', dar nu este vizat de ancheta justiţiei italiene.

McLaren-Mercedes a fost depunctată pe 13 septembrie de toate punctele acumulate în campionatul mondial al constructorilor de anul acesta, pentru spionaj împotriva rivalei sale Ferrari. Patronul echipei Ron Dennis şi alţi 5 membri ai staff-ului tehnic sunt puşi sub acuzare în cadrul acestei anchete, deschisă de italieni.

duminică, 7 octombrie 2007

CAMPIOANA OLTCHIM RM.VILCEA


Echipa lui Gheorghe Tadici a câştigat Supercupa Europei, după ce a mai câstigat în 2007 Cupa Cupelor şi tot ce se putea pe plan intern. Oltchim are echipa care se bate în acest sezon pentru câstigarea Ligii Campionilor. A demonstrat acest lucru, cu vârf şi îndesat, când a întâlnit una dintre formaţiile cu cea mai mare ascensiune din ultimii ani, Zvezda Zvenigorod (Rusia).

Duelul dintre Oltchim şi Zvezda de la Trofeul Campioanelor s-a extins şi la o înclestare România - Rusia, atât prin prisma numarului de jucatoare date la loturile naţionale de cele doua grupări, cât şi a antrenorilor Tadici şi Trefilov. După mai multe întâlniri directe în ultimii ani, jocul finalistelor de aseară nu mai avea secrete. Pentru a rezista masivei echipe a campioanei Rusiei, Oltchim trebuia să anihileze pivoţii şi s-o blocheze în special pe puternica Polenova, care în semifinale marcase 12 goluri împotriva lui Slagelse. De cele mai multe ori a reuşit, iar rezultatele s-au văzut la final. Oltchim a avut o apărare beton, un portar fenomenal, pe Luminiţa Dinu, care a apărat parcă mai bine ca niciodată, dar şi ambiţia de a-şi lua revansa în faţa unei părţi însemnate a naţionalei Rusiei. Vreo 40 de minute jocul a stat sub semnul echilibrului, cele două echipe împărţindu-şi momentele de dominare. În minutul 39, echipa oaspete avea trei goluri diferenţă, scor 15-12, moment în care spectatorii din sala “Traian” s-au ridicat în picioare şi au început să dea un nou suflu Oltchimului. Trupa lui Gheorghe Tadici a început să zburde şi în numai câteva minute s-a desprins la 22-16 (minutul 50), profitând şi de eliminările acordate corect în tabara rusoaicelor. Finala Supercupei Europei era deja tranşată, la final Vâlcea impunându-se cu 23-19. Oltchim a obţinut al cincilea sau trofeu din 2007, dar şi a cincea cupa în Europa, dupa Cupa IHF (1984, 1989), Supercupa Europei (1984) si Cupa Cupelor (2007).

duminică, 16 septembrie 2007

Locul 2


Echipa de fotbal Arsenal, viitoarea adversara a Stelei din Liga Campionilor, are o cifra de afaceri de aproximativ 180 milioane de lire sterline, cu 22 de milioane mai putin decât Real Madrid, liderul topului celor mai bogate grupari fotbalistice din lume. Manchester United se afla dupa Arsenal, pe pozitia a treia, cu 167 milioane de lire sterline. Clubul "tunarilor" a beneficiat de o crestere de aproape 50% a cifrei de afaceri în ultimul sezon, în care echipa lui Arsene Wenger s-a mutat pe noul stadion "Emirates".

sâmbătă, 15 septembrie 2007

Clujul nu confirma

Visul Universităţii Cluj de a obţine prima victorie în acest sezon a fost năruit în ultimul minut de joc. Fără victorie din 1999, „Şepcile roşii” au început perfect partida cu Gloria Bistriţa, de pe teren propriu, şi în minutul 30 conduceau cu 2-0. Elevii lui Ovidiu Sabău au reuşit însă să revină în repriza secundă şi să obţină un punct, până la urmă, meritat. Universitatea Cluj a marcat primul gol prin coreeanul Park, în minutul 11. După un corner, mingea a fost reluată pe spate, din foarfecă, de Marius Baciu, de la marginea careului. Park a profitat de faptul că Tătăruşanu a respins mingea în faţă şi a înscris. Nemanja Jovanovici a făcut 2-0 în minutul 30, după ce a marcat cu o lovitură de cap din careul mic. Din erou, Park s-a transformat într-un demon pentru echipa sa, faultând în careu şi permiţându-i lui Cristian Coroian să transforme un penalty. În minutul 90 Gloria a reuşit egalarea prin acelaşi Coroian, care a marcat cu capul de la opt metri, după un corner de pe partea dreaptă.

vineri, 14 septembrie 2007

Scandal la Craiova!

Intre Stinta si Primaria Craiova s-a iscat un nou scandal, legat de stadionul “Ion Oblemenco”. Clubul invoca faptul ca arena a fost mult supraevaluata, astfel ca impozitul pe doi ani ajunge la 16,1 miliarde ROL. Directia de Impozite si Taxe a Primariei Craiova solicita pentru perioada 2005-2007 un impozit pe cladirile si terenul din complexul “Ion Oblemenco” de 16,1 miliarde ROL. Conducerea Stiintei a facut o contestatie pentru a se recalcula aceste datorii, respinsa de primarul Antonie Solomon. “Dupa doi ani de investitii masive la Universitatea Craiova, ei îmi arunca în spate niste impozite incredibile. Daca va spun ca un WC este evaluat la 90 de miliarde de lei vechi, nu va vine sa credeti! Daca Solomon ramâne primar si dupa 2008, eu plec din Craiova cu echipa si cu toata familia! Echipa ramâne sub aceeasi titulatura si ne vedem peste patru ani sau poate niciodata!”, a spus Mititelu. In replica, Antonie Solomon a explicat ca nu are nimic cu Universitatea si ca stadionul “Ion Oblemenco” trebuie concesionat gruparii alb-albastre. “Toata stima pentru Mititelu, e un nebun care baga bani la Universitatea si mi se pare normal sa-i concesionam stadionul pe cât mai multi ani, dar nu eu iau deciziile, ci Consiliul Local”, a declarat edilul Craiovei.

Clasament final

La recentul Mondial de la Stuttgart, China, tara organizatoare a Jocurilor Olimpice din 2008, si-a consolidat locul în elita gimnasticii mondiale. Cu un total de 8 medalii cucerite, delegatia asiatica a fost cea mai prolifica natiune dintre cele peste 80 care s-au aliniat la startul celei de-a 40-a editii a Campionatului Mondial. Desi în ultima zi sportivii chinezi nu au reusit sa mai adauge vreun titlu mondial celor 5 cucerite deja, ei au adus palmaresului echipei inca o medalie de argint. In clasamentul pe medalii China este secundata de Statele Unite ale Americii si de catre tara organizatoare a competitiei, Germania, care a cucerit un titlul mondial la bara fixa prin Fabian Hambüchen. Cu cele doua medalii de argint cucerite în ultima zi a concursului, prin Steliana Nistor la barna si Daniel Popescu la sarituri, Romania a ocupat locul 9, cu un total de 4 medalii, 3 de argint si una de bronz.

CLASAMENT PE MEDALII:

1. China 5 AUR 2 ARGINT 1 BRONZ

2. Statele Unite ale Americii 4 AUR 2 ARGINT 1 BRONZ

3. Germania 1 AUR 1 ARGINT 1 BRONZ

4. Slovenia 1 AUR 1 ARGINT

5. Brazilia 1 AUR 1BRONZ

6. Coreea de Sud 1AUR

7. Polonia 1 AUR

8. Rusia 1 AUR

9. Romania 3 ARGINT 1 BRONZ

10. Japonia 1 ARGINT 3 BRONZ

11. Coreea de Nord 1 ARGINT 1 BRONZ

12. Olanda 1 ARGINT

13. Spania 1 ARGINT

14. Ungaria 1 ARGINT

15. Bulgaria 1 BRONZ

16. Franta 1 BRONZ

17. Marea Britanie 1 BRONZ

18. Italia 1 BRONZ

19. Uzbechistan 1 BRONZ


joi, 13 septembrie 2007

Meci eroic


România a pierdut aseară primul meci la Mondiale, dar scorul la eseuri a fost egal: 2-2. Ai noştri au luat un punct bonus. "E cel mai important meci pentru noi. Dacă-i batem putem termina pe locul trei", a fost laitmotivul cu care "tricolorii" au intrat pe teren în meciul cu Italia, de aseară, de la Marsilia. În minutul 6 însă, o greşeală copilărească a lui Sîrbu a dus la primul eseu al italienilor. Pez a recuperat, i-a pasat lui Dellape şi acesta a culcat balonul în buturile "stejarilor". Pînă la pauză, Italia a mai reuşit o lovitură de pedeapsă, România necontînd aproape deloc în atac. Tracul românilor a rămas însă la vestiare. "Tricolorii" au intrat mult mai montaţi pe teren şi au reuşit eseul în minutul 43. Dumitraş a scos o tuşă excelentă şi apoi, pe înaintare, românii au culcat balonul prin Manta. Au fost cele mai bune minute ale echipei noastre, care a mai reuşit o încercare prin Marius Tincu. Cu capul spart, talonerul "tricolor" a trecut senzaţional de apărarea italiană şi a adus România în avantaj în minutul 47. Era 12-8 pentru România, dar Italia, echipă care în acest an a trecut de Scoţia şi Ţara Galilor în Turneul celor Şase Naţiuni, s-a trezit. A punctat printr-un eseu de penalizare în minutul 54, în momentul în care România era în inferioritate pentru cartonaşul galben primit de Manta. Pez a mai marcat apoi din trei lovituri de pedeapsă, trimiţînd Italia spre victorie. "Stejarii" au încercat să revină, dar nu au reuşit. S-au apropiat doar la şase puncte, suficient pentru a acumula un punct în clasament, acordat pentru o înfrîngere la o diferenţă la 7 sau mai puţin de şapte puncte.

miercuri, 12 septembrie 2007

Tineret, mandria tarii!


Avem, fara indoiala, cea mai buna generatie de tineri din ultimul deceniu. In fine, nationala U21 rasufla, capabila sa se bata cu puterile fotbalului. Egalurile din Franta si din Anglia ne-au facut sa speram, in sfarsit, la o calificare la un turneu final de tineret. Ultimul a fost in 1998, unde am ajuns printr-o conjunctura favorabila, intrucat eram gazde. Acum insa, suntem nevoiti sa ne luptam prin mocirlele preliminariilor, cu bucatarii maltezi, cu printii galezi sau cu razboinicii bosniaci. Meciul cu fostii iugoslavi ne da sperante. Sperante reale. Un succes clar, fara drept de apel, in fata unui adversar darz, incomod, care va pune, fara indoiala, serioase probleme si Frantei. Cu o oarecare doza de noroc in toate golurile, tricolorii au reusit sa puna din nou stapanire pe grupa, cu trei puncte peste Franta. Sigur, si cu un meci in plus. Meci in care francezii au toate sansele sa se impiedice, intrucat se vor deplasa in tara oaspetilor nostri de aseara. Putem spune, plini de mandrie, ca ne dominam ambele grupe, atat cu echipa mare, cat si cu tineretul. Este prematur sa afirmam ca le vom si castiga, dar situatia actuala ramane, oricum, onorabila. Granzii Europei, francezii si olandezii, se uita in sus spre noi, incapabili sa ne detroneze. O avalansa de jucatori tehnici l-a asaltat pe Emil Sandoi, punandu-l in ipostaza dificila, dar placuta, de a le pastra unora locul pe banca. Gabriel Torje, Claudiu Kesseru, Ciprian Deac, Bogdan Stancu, Eric Bicfalvi sau Razvan Ochirosii sunt viitorii lideri ai selectionatei mari a Romaniei. Cu o contributie importanta a portarului bosniac, timisoreanul a marcat doua goluri superbe, asigurand inca din prima repriza victoria. Golul lui Kesseru, dupa un sut usor deviat de un fundas advers, a venit doar pentru a ne imbunatati golaverajul, important, in cazul in care vom termina grupa pe 2. Tatarusanu a fost si el la nivel inalt, salvand, mai ales in prima parte a meciului, situatii clare de gol ale bosniacilor, in momente de atipire ale lui Scutaru si Mardare. Cu siguranta, multi alti tineri talentati se zbat in diviziile inferioare, asteptand sa fie descoperiti de cineva. Cand toti isi vor croi drum spre lumina, fotbalul nostru va incepe sa straluceasca. Pana atunci, ne multumim cu ce avem. Si, slava Domnului, avem o adevarata ‘Generatie de Aur’ a juniorilor.

marți, 11 septembrie 2007

REVINE STELUTA LUCA!

In urma cu aproximativ doua luni, Steluta Luca (Oltchim Rm. Vâlcea) a resimtit dureri la spate, fiind sfatuita de medici sa se opereze pentru a evita aparitia unor complicatii. In atare conditii, sezonul 2007-2008 parea compromis pentru interul drept, atât la echipa de club, cât si la prima reprezentativa. Dupa un consult mai amanuntit efectuat la Viena, jucatoarea a aflat însa ca nu este nevoie de interventie chirurgicala pentru a se face bine, fiindu-i suficient un tratament cu medicamente si injectii. Astfel, Steluta Luca s-a pus pe picioare mai repede, iar acum este din nou apta de joc. Interul echipei nationale a efectuat deplasarea cu Oltchim la Braila, pentru jocul cu HC Dunarea, programat mâine (ora 17:00), în etapa a 4-a a Ligii Nationale, si va evolua cel putin 15 minute. ..........

luni, 10 septembrie 2007

Nascut campion

Roger Federer a câştigat, pentru a patra oară consecutiv, US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 7-6 (7/4), 7-6 (7/2), 6-4, pe sârbul Novak Djokovici, duminică la New York. Nici un jucător nu a mai reuşit această performanţă la Flushing Meadows după americanul Bill Tilden, care a cucerit şase titluri la rând în perioada 1920-1925.

Elveţianul, în vârstă de 26 de ani, are în palmares 12 turnee de Mare Şlem şi devine al doilea cel mai titrat jucător de tenis, la egalitate cu australianul Roy Emerson şi la două titluri distanţă de recordul americanului Pete Sampras (14). Federer a suferit însă destul de mult în primele două seturi, pe care era pe cât pe ce să le piardă. 'Să câştigi în trei seturi este puţin brutal pentru Novak, întrucât el merita mai mult. A avut un parcurs superb şi sper că va continua la fel. Vom mai avea multe bătălii de dus', a declarat câştigătorul în faţa celor 23.000 de spectatori prezenţi pe arena Arthur Ashe Stadium.

Federer este primul jucător din istorie care obţine patru la rând dubla Wimbledon-US Open. Roland Garros-ul rămâne însă singurul turneu major pe care nu l-a câştigat niciodată, în ciuda celor două finale pierdute în faţa lui Nadal.

duminică, 9 septembrie 2007

Campanie reusita!

Steliana Nistor (bârnă) şi Daniel Popescu (sărituri)
au cucerit două medalii de argint

Gimnastul român Daniel Popescu a câştigat, astăzi, medalia de argint în proba de sărituri la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, în timp ce al doilea reprezentant al nostru în această finală, Flavius Koczi, a încheiat pe locul 7. Steliana Nistor a câştigat o nouă medalie la Campionatul Mondial de la Stuttgart. Aceasta a cucerit argintul la bârnă, Cătălina Ponor cealaltă româncă din finală a terminat pe locul 4. Reprezentanta României în proba de sol, Sandra Izbaşa, a terminat duminică finala pe locul opt, ultimul, după ce a fost depunctată de arbitrii care i-au acordat doar 14,525 puncte. Daniel Popescu a obţinut nota 16,500 şi a pierdut medalia de aur după ultima execuţie din finală. Ultimul gimnast intrat în finală, polonezul Leszek Blanik, a primit 16,512, devansându-l pe reprezentul nostru şi obţinând astfel medalia de aur. Pe cea de-a treia treaptă a podiumului de la sărituri a urcat gimnastul Ri Se Gwang, din Coreea de Sud, cu un punctaj de 16,387.

sâmbătă, 8 septembrie 2007

Proteste in capitala impotriva legii lui Mitica Dragomir

Mai bine de 1000 de suporteri, reprezentanti ai echipelor Steaua, Dinamo, Rapid, Poli Timisoara, Universitatea Craiova, Progresul Bucuresti, Petrolul Ploiesti, UTA Arad si Otelul Galati, s-au unit pentru a protesta impotriva "Legii Privind Prevenirea si Combaterea Violentei", propusa de seful LPF, Dumitru Dragomir.
Incepand cu ora 11 si pana la ora 14:00, suporterii au mers de la Rondul de pe Soseaua Kiseleff si pana in fata Palatului Parlamentului, scandand replici la adresa respectivei legi, dar si la adresa lui Dumitru Dragomir. "Libertate pentru suporteri" si "Mitica la puscarie", au fost cele mai folosite scandari ale suporterilor, care au declarat ca nu sunt in totalitate impotriva respectivei legi ci impotriva catorva puncte pe care le considera absurde: "Nu ai cum sa trimiti un suporter la puscarie pentru ca detine o torta", au spus reprezentantii galeriilor.
Va prezint cateva din articolele legii, fata de care au protestat fanii echipelor romanesti:
  1. steagurile de orice tip nu vor mai putea fi folosite pe stadioane, fiind considerate "corpuri contondente";
  2. amenzi de până la 200 de lei pentru ocuparea unui alt loc decat cel inscris pe bilet;
  3. interzice protestele sub orice forma la adresa oficialilor din fotbalul romanesc (conducatorii de cluburi, oficiali ai LPF si FRF), sub sanctiunea amenzii de pana la 1.500 de lei;
  4. tortele si artificiile sunt scoase in afara legii;
  5. simpla detinere a unei torte va fi sanctionata cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani;
  6. folosirea unei torte se va pedepsi cu inchisoarea de la 1 la 4 ani.

vineri, 7 septembrie 2007

Steaua Romaniei


Exceptional! Extraordinar! In conditiile actuale Romania continua marea performanta in gimnastica cu reusite de exceptie. Steliana Nistor a castigat medalia de argint la individual compus, aducandu-ne bucurie in case si mandrindu-ne ca suntem romani.
Steliana Nistor a acumulat 60,625 de puncte, primind următoarele note: sărituri - 14,875, paralele - 15,255; bârnă - 15,550; sol - 14,975.
Clasament final la individual compus:
1. Johnson (USA) 61,875
2. NISTOR (ROU) 60,625
3. Barbosa (BRA) 60,550
3. Ferrari (ITA) 60,550
5. Liukin (USA) 60,100
6. Yang (CHN) 60,025
7. Xiao (CHN) 59,600
8. Lozhecko (RUS) 59,250
9. IZBASA (ROU) 59,225
10. Joura (AUS) 58,800
Hai Romania! Hai Steliana! Multumim!

Liga Campionilor

Pariul lui Zenga cu fotbalul nu s-a terminat cu campionatul castigat in Romania cu Steaua Bucuresti si nici cu cel al Serbiei, castigat cu Steaua Rosie, ci continua cu Dinamo. In Groapa se ling rani, se fac planuri, iar pentru visul cainilor: Grupele Ligii Campionilor era obligatoriu Zenga.

Mariaj reusit?


La conferinta de presa prijeluita de semnarea contractului, Zenga a fost inconjurat de actionarii Nicolae Badea, Cristi Borcea, Vasile Turcu si Florian Walter, precum si de directorul executiv Cristi Borcea। Tehnicianul italian a condus ieri-dimineata primul antrenament; „Nu este atmosfera de petrecere in lot”, a dezvaluit Zenga, al doilea tehnician peninsular ajuns la Dinamo, dupa aventurierul Esio Gelain.
„Sunt fericit! Vreau sa fac performanta cu Dinamo, fiindca sunt foarte ambitios! Nu am frica si nu ma sperie nimic”, a declarat Zenga, care are ca obiectiv titlul si calificarea in grupele Cupei UEFA. El a aparut in fata jurnalistilor imbracat in costum si purtand pe cap o sapca personalizata cu initialele WZ. Italianul a venit impreuna cu Borcea, iar la plecare si-a uitat geanta in sala de conferinte.
„Walter este un Cezar pe Dambovita. E nascut invingator si are calitatea muncii in echipa, pe cand noi ne dezbinam in echipa”, a filosofat, ca de obicei, Cornel Dinu.

joi, 6 septembrie 2007

Walter Zenga


Italianul Walter Zenga a acceptat oferta oficialilor din Soseaua Stefan cel Mare, unde va activa in urmatoarele doua sezoane si a cules deja admiratia unui dinamovist "pur-singe": Cornel Dinu, administrator-delegat in cadrul clubului, spune ca "nu as fi acceptat sa antrenez pe Dinamo fiindca nu mai am entuziasmul necesar. Zenga insa, fiind portar, a luat multe ghete in cap si este obisnuit cu pericolul".



Walter Zenga incearca sa cucereasca inimile suporterilor care nu au uitat declaratia facuta cindva de italian: "In Romania nu mai intorc decit pentru Steaua sau echipa nationala". El este ajutat deocamdata de oficialii clubului care ii lauda calitatile si asigura fanii de profesionalismul tehnicianului. Managerul Cristi Borcea a plusat, azi-noapte, la sosirea lui Zenga: "Ce conditie a pus Zenga? Ca vine sa ia campionatul pentru ca vrea in Champions League!"
Google